Cine sunt cele mai curajoase fete care s-au dat cu primul bolid electric din România?

0
565

Deși ar părea că sporturile de viteză sunt preferate exclusiv de bărbați, adevărul este că din ce în ce mai multe femei frumoase și puternice, obișnuite cu competiția și cu adrenalina au răspuns prezent la inițiativa echipei Kaufland e-Rally Team de a încerca senzațiile tari ale primei mașini electrice de curse din România, conduse de pilotul Sorin Ghisoi.

Astfel, ne aflăm la finalul unui an de competiții, în cadrul cărora bolidul electric a înregistrat rezultate neașteptat de bune, situându-se constant la mijlocul clasamentului general, fără niciun abandon. În cadrul celor 11 etape la care a participat în 2019, în Campionatul de Viteză în Coastă și în Campionatul de Super Rally, Sorin Ghisoi s-a întors acasă cu 11 trofee de Locul I.

Printre domnisoarele care au avut curajul să-i fie copilot anul acesta se număra tenismena Ana Bogdan, Miss Universe 2009, Bianca Constantin, realizatoarele de programe radio Ana Moga (Kiss FM), Alexandra Gavrila (Europa FM), Beatrice Ghiciov (Digi FM) și Ramona Dumitrescu (Smart FM), numeroase jurnaliste si bloggerițe, dar și câștigatoare ale concursurilor organizate de Kaufland e-Rally Team in presă și în social media.

Planurile pentru anul viitor includ însă prezența mai multor reprezentante ale sexului frumos, în calitate de copilot al lui Sorin Ghisoi. „Avem reclamații de la doamne că nu le facem loc suficient în sporturile care implică adrenalină. Așa că anul viitor vom organiza concursuri și le vom da posibilitatea să se înscrie din timp și doamnelor atrase de motorsport. Ce e drept, pe mine mă bucură și mă inspiră să am în dreapta mea o reprezentantă a sexului frumos”, mărturisește pilotul Kaufland e-Rally Team, Sorin Ghisoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here