Top 7 cărți fantasy pe care le preferă românii în 2020

0
74
carti

Fantezia, desemnată prin termenul englezesc fantasy, este un gen literar plăcut din ce în ce mai mult de cititori de pe tot globul, iar românii nu fac excepție de la regulă. Cerința pentru acest tip de literatură este foarte mare, iar motivul care-i determină pe oameni să citească este faptul că se relaxează ușor și reușesc cu succes să evadeze din cotidianul stresant. Elementele neobișnuite, unele chiar imposibile, atrag ca un magnet și teleportează cititorul într-o lume de vis. 

Societatea contemporană preferă fantasy, iar acest lucru este evident din moment ce mulți scriitori ai acestui gen literar au fost incluși printre marile personalități ale prezentului, dintre aceștia putând fi amintiți: George R.R. Martin, care a scris cartea Urzeala Tronurilor, J.R.R. Tolkien, autorul seriei Stăpânul Inelelor, Suzanne Collins, autoarea Jocurilor foamei. Acești autori sunt de părere că oamenii preferă acest tip de cărți pentru că au nevoie de poveste. Lumea aceasta le permite să fie liberi pentru că nu are granițe și nici nu impune standarde. 

Iată un top al celor mai citite cărți fantasy de către români anul acesta:

  • Urzeala tronurilor – Autorul George R.R. Martin a realizat un roman superb, care merită citit, cel puțin asta e părerea celor mai mulți fani români, impresionați și de ecranizarea cărților sale. Interesant este faptul că scriitorului nu i-a fost frică să elimine chiar și personaje principale de-a lungul povestirii sale;
  • Stăpânul inelelor – J.R.R. Tolkien a creat o lume fantastică și plină de viață, o capodoperă a genului fantasy, gustată de români de toate vârstele. Ecranizarea romanelor Hobbitul și Stăpânul inelelor a crescut numărul celor interesați de opera sa;

caste

  • Harry Potter – J.K. Rowling provoacă imaginația cititorilor săi prin aventurile fabuloase ale lui Harry Potter și prin magia lumii în care trăiește acesta. Personajele sunt complexe, modul de povestire este unul palpitant, iar cititorul este implicat permanent în desfășurarea acțiunii;
  • Master Assasins – Robert V.S. Redickk cucerește cititorii prin originalitatea universului creat, prin personajele minunat conturate și prin emoțiile pe care le transmite datorită relației dintre cei doi frați vitregi, soldați în armata sfântă;
  • Flamura Neagră este o carte scrisă de Miloș Dumbraci și poate fi considerată a fi pe primul loc în topul romanelor fantasy din România;
  • Turnul întunecat – Stephen King scrie opt cărți senzaționale despre călătoria lui Roland de Gilead, plecat într-o misiune imposibilă de a găsi turnul întunecat, un loc magic unde sunt create toate lucrurile. Personajele sale sunt complexe și fascinante, iar acțiunea extrem de interesantă;
  • Roata timpului. O serie de cărți scrisă de nimeni altul decât Robert Jordan, un autor care a reușit să creeze cea mai mare operă fantasy a prezentului. Lumea lui Jordan este absolut genială, cu indivizi cu personalitate aparte și cu civilizații captivante.

În concluzie, genul fantasy este în continuare atractiv pentru mulți dintre românii pasionați de lectură, iar faptul că unele cărți au fost ecranizate, iar filmele au înregistrat un mare succes, a determinat ca și alți oameni să fie curioși să le descopere. Inexplicabilul atrage ca un magnet, iar cititorii vor fi întotdeauna fascinați de dărâmarea granițelor dintre ceea ce e posibil și ceea ce este imposibil. 

surse foto:

shutterstock.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here