Cum te poate susține un avocat în obținerea de compensații în urma unui accident rutier?

0
698
Cabinet Avocat Varzaru Ion

Este important să contactezi un avocat imediat ce ai fost implicat într-un accident rutier. Astfel vei putea obţine daunele pe care este important să le recuperezi în cât mai scurt timp. Avocaţii specializaţi te pot îndruma către cele mai bune soluţii sau chiar reevaluări, în cazul în care este necesar. De asemenea, te vor susţine de-a lungul întregului proces şi te vor ajuta să găseşti soluţiile potrivite cazului tău. Cu cât contactezi mai repede un avocat care are această specializare, cu atât ai mai mari şanse să faci demersurile corecte şi să obţii ceea ce este necesar.

Ce reprezintă zilele de îngrijiri medicale?

Evaluarea cazului tău şi obţinerea despăgubirilor se face în urma unui dosar. Ai nevoie de un raport de la Medicina Legală. El va cuprinde un număr de zile de îngrijiri medicale. Aceste zile nu sunt egale cu zilele de spitalizare sau de îngrijiri practice. Ele reprezintă un număr abstract, care este de fapt o evaluare a reprezentantului legal. Prin el poţi dovedi gravitatea accidentului produs.

Ce fel de compensaţii poţi primi?

În urma unui proces sau a acţiunii avocaţilor specializaţi, poţi primi compensaţii care te vor ajuta să acoperi cheltuielile îngrijirii medicale şi a tuturor demersurilor de recuperare. De asemenea, se pot recupera banii pentru bunurile pe care le-ai pierdut în urma accidentului. Aici se pot încadra autoturismele sau alte obiecte de valoare. Acestea puteau să fie pe tine, precum hainele de valoare sau bijuteriile scumpe, de asemenea, puteau să fie în interiorul maşinii avariate. Există şi compensaţii financiare pentru deces, care se pot acorda rudelor apropiate persoanei sau soţului/soţiei.

Cu o consultanță juridică la momentul potrivit puteți obține daune morale

În cele mai multe cazuri societăţile de asigurări auto pot sta în calea valorificării complete a drepturilor dvs., iar cuantum respectiv de daune morale fiind negociat. Oferta de despăgubire pentru daune morale va avea întotdeauna o valoare inferioară celei pe care victimele o pot pretinde dacă nu este negociată amiabil de către un avocat sau solicitată în cadrul unui proces.

În cazul în care doriţi o justă despăgubire reprezentată de daune morale accidente rutiere pentru prejudiciul suferit, nu ezitaţi să contactaţi o firmă de avocatură. Pentru un avocat, motivarea de daune morale ar trebui să semnifice, pe lângă un alt caz în existenţa sa profesională şi experiențele victimelor acelui eveniment rutier.

Din păcate, datorită infrastructurii rutiere deficitare şi a neglijenţei şoferilor ori a pietonilor, accidentele rutiere din România cunosc o creştere alarmantă. Printre infracţiunile cel mai des întâlnite se regăsesc: uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unor substanţe stupefiante sau părăsirea locului accidentului, pentru care partea vătămată are dreptul să solicite daune morale.

Care sunt avantajele angajării unei firme de avocatură?

În primul rând, o echipă de avocați are experiență de lucru cu victime ca dumneavoastră. Este posibil să aveți întrebări cu privire la drepturile dumneavoastră sau la procedurile care trebuie urmate după un accident. Avocații care se ocupă de aceste probleme de ani de zile și vă pot ghida în acest proces.

În al doilea rând, fiind avocați ai persoanelor rănite și vor lupta pentru despăgubiri în numele dumneavoastră. Angajarea unei firme de avocatură înseamnă că veți avea la dispoziție mai multe resurse pe tot parcursul cazului.

În al treilea rând, este important să lucrați cu cineva căruia îi pasă de bunăstarea dumneavoastră și de recuperarea după rănile suferite în urma unui accident, de asemenea vor acorda întotdeauna prioritate sănătății dumneavoastră.