Un sistem de drenaj rezidențial este format din elemente cu rol în evacuarea apelor de suprafață și subterane, de pe un teren sau din interiorul ansamblurilor de clădiri. Apa este astfel dirijată către un spațiu din care poate fi eliminată în siguranță, sau către alte trasee ale unui sistem de drenaj mult mai complex.
Beneficiile generate sunt foarte importante, de aceea, le vom analiza în cele ce urmează.
Prevenirea inundațiilor
Sistemele de drenaj eficiente colectează și direcționează apele pluvială departe de clădiri și infrastructura din perimetrele rezidențiale, reducând astfel riscul de producere a inundațiilor.
Inundațiile pot provoca daune semnificative proprietăților, pot pune în pericol siguranța celor care locuiesc în zonă și, de asemenea, pot perturba viața de zi cu zi. Descoperă acum cele mai bune rigole de scurgere pentru drenarea apelor din zone rezidențiale.
Prevenirea eroziunilor apărute în sol
Afluxul necontrolat de apă poate duce la erodarea solului, afectând astfel fundațiile clădirilor și deteriorând drumurile, trotuarele sau alte tipuri de amenajare peisagistică din zonele unui cartier rezidențial.
De aceea, sistemele de drenaj eficiente, dimensionate prin raportare la caracteristicile zonei respective, pot preveni eroziunea prin colectarea și direcționarea apelor de ploaie, cât mai departe de zonele sensibile.
Îmbunătățirea calității apei
Sistemele de drenaj implementate în zonele rezidențiale au capacitatea de a filtra și trata apele pluviale, reducând poluarea și protejând mediul înconjurător. Apele contaminate cu diferite substanțe toxice ar putea polua sursele de apă potabilă, factor de risc pentru sănătatea locuitorilor și durabilitatea ecosistemelor.
Reducerea riscului de mucegai și igrasie
Depunerile de mucegai și igrasie pot apărea în clădirile cu sisteme de drenaj neconforme cu normele de calitate în vigoare. Dacă acestea eșuează în a colecta și direcționa apele către zone sigure, aceste sisteme contribuie la formarea unui mediu nesănătos și neplăcut pentru locuitori.
Sistemele de drenaj eficiente mențin clădirile uscate, reducând riscul apariției mucegaiului și a igrasiei. Aceste culturi de agenți patogeni afectează atât structurile imobilelor rezidențiale, cât și sănătatea celor care locuiesc în clădirile respective.
Menținerea unui aspect plăcut al zonei
Sistemele de drenaj construite conform nevoilor unui anumit ansamblu rezidențial pot fi integrate în peisajul complexului, sporind atractivitatea estetică a acestuia. Dacă sunt înfundate, pot refula sau emana mirosuri neplăcute.
De asemenea, dacă dispun de rigole pentru scurgere murdare, deteriorate sau care lipsesc, pot afecta din punct de vedere estetic imaginea de ansamblu a întregii zone. Or acest factor poate unul de risc pentru scăderea proprietăților prezente în ansamblul respectiv.
Reducea costurile de întreținere
Sistemele eficiente pentru managementul apelor pluviale au capacitatea de a reduce pe termen lung costurile de întreținere. Acest lucru este posibil prin prevenirea sau amânarea producerii unor probleme de natură tehnică, la nivelul diferitelor elemente de sistem.
De exemplu, prin prevenirea unor daune posibil cauzate de inundații, erodarea solului de sub clădiri, sau de alte probleme cauzate de apă, costurile de întreținere și utilizare se optimizează. În plus, reparațiile costisitoare pot fi evitate prin întreținerea regulată a sistemelor de drenaj.
Sporirea nivelului de siguranță
Nu în ultimul rând, sistemele pentru drenarea apelor din cartierele rezidențiale ar putea contribui și la îmbunătățirea nivelului de siguranță în zonele respective. Percepția pe care și-o formează potențialii cumpărători sau investitori față de siguranța unor imobile este deosebit de importantă pentru procesul de achiziție.
În plus, evitarea formării unor zone cu bălți (mai ales dacă vorbim de suprafețe alunecoase, acoperite cu diferite tipuri de placă ceramică) contribuie la reducerea riscului de alunecare și cădere. Apa ce stagnează poate crea suprafețe alunecoase, care pot duce la accidente nedorite.
Iată cât de multe beneficii pot fi generate într-o zonă rezidențială de construirea unor sisteme de drenaj eficiente. Dimensionarea și proiectarea acestora, precum și montarea propriu-zisă a diferitelor elemente de sistem, trebuie realizate în parteneriat cu o echipă de profesioniști, astfel încât să existe certitudinea finalizării unui sistem eficient, conform cu normele în vigoare și raportat la nevoile celor din comunitate.











