marți, iulie 28, 2026
Acasă Blog Pagina 109

Kärcher a curățat Monumentul Crucea Eroilor și Cimitirul Eroilor Revoluției Române din Brașov

0

București, 13 decembrie 2023 – Kärcher România continuă misiunea de conservare a monumentelor și clădirilor istorice, de această dată în Brașov, prin curățarea ansamblului format din Monumentul Crucea Eroilor și Cimitirul Eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, din Parcul Eroilor. Acțiunea de curățare marchează o etapă importantă în cadrul strategiei companiei de protejare a patrimoniului cultural și istoric din întreaga lume.

Colaborare pentru menținerea și consolidarea monumentelor naționale

Monumentul și Cimitirul Eroilor Revoluției Române din Parcul Eroilor sunt locuri din Brașov cu importanță istorică, semnificative pentru comunitatea locală și pentru istoria națională a României, servind drept simboluri ale curajului și sacrificiului în lupta pentru libertate. Având deja o experiență demonstrată în conservarea a peste 150 de monumente și clădiri istorice peste tot în lume, Kärcher a decis să își continue angajamentul de responsabilitate socială, sprijinind un nou obiectiv emblematic din România.

Despre proiectul de curățare a Monumentului și Cimitirului Eroilor Revoluției Române din Parcul Eroilor, primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, a declarat:

Manifestările prilejuite de comemorarea eroilor brașoveni din decembrie 1989 sunt foarte importante pentru comunitatea noastră locală. Parcul Eroilor este locul unde, anual, ne reculegem cu gândul la cei care au plătit cu viața pentru libertatea noastră de astăzi. Suntem onorați să avem Kärcher ca partener într-un proiect de curățare a elementelor din parc. De asemenea, am convenit să extindem colaborarea noastră inclusiv la nivel de identificarea de soluții potrivite pentru curățarea altor obiective importante pentru brașoveni, ca de pilda Piața Sfatului.”

„În acest an, Kärcher România a făcut un pas important în cadrul misiunii sale de a păstra și de a pune în valoare monumentele și clădirile istorice din România. Suntem bucuroși să anunțăm finalizarea proiectului nostru de curățare a Monumentului Crucea Eroilor și Cimitirul Eroilor Revoluției Române din Brașov. Această acțiune demonstrează respectul față de trecutul nostru și protejarea moștenirii noastre pentru generațiile viitoare. Conștienți fiind de importanța acestui monument pentru comunitățile noastre, suntem mândri că am putut să aducem expertiza și tehnologia Kärcher în beneficiul orașului Brașov.”, afirmă Mihaela Dărângă, Director Marketing, Product Management & Academy Kärcher România.  

Progres tehnologic și expertiză

Echipa Kärcher România a readus strălucirea inițială monumentului din Brașov folosind aparatul de curățat cu înaltă presiune HD 9/23 G. Aparatul a fost special conceput pentru a oferi cele mai bune rezultate de curățare asigurând o presiune de lucru de 230 bari și este prevăzut cu un pistolul de pulverizare EASY!Force, care utilizează reculul jetului de înaltă presiune pentru a reduce la zero forța de apăsare a operatorului. Echipat cu un motor Honda sau Yanmar pe benzina, echipamentul funcționează complet independent de surse de curent. Pompa puternică permite dragarea apei din lacuri sau iazuri la nevoie. Printre domeniile de utilizare ale acestuia se mai numără domeniile construcții, agricultura, curățarea echipamentelor industriale sau curățarea zonelor exterioare cum ar fi piețe și parcări auto.

Misiunea Kärcher

În calitate de expert în curățare, Kärcher s-a implicat în mod activ de peste 30 de ani în susținerea gratuită a conservării monumentelor și clădirilor istorice. 

Lista monumentelor culturale curățate de Kärcher include obiective importante precum Poarta Brandenburg din Berlin, Teatrul Național din Praga, Statuia Libertății – New York și sculpturile capetelor președinților de pe Muntele Rushmore. Lucrările de curățare se derulează în strânsă colaborare cu restauratorii, conservatorii monumentelor și istoricii de artă.

HONOR lansează campania ‘Eroii neștiuți’ cu ocazia sezonului festiv

0

HONOR celebrează eroii neștiuți ai sărbătorilor și evidențiază modul în care tehnologia îi aduce împreună chiar și pe oamenii care de sărbători sunt la datorie

În acest sezon festiv, HONOR, brandul global de tehnologie, aduce în prim-plan ‘Eroii neștiuți’ printr-o campanie emoționantă de sărbători. Brandul celebrează acele persoane remarcabile care își dedică timpul pentru a îngriji, a munci și, în general, a merge dincolo de orice pentru binele altora, mai ales în această perioadă specială a anului.

Această campanie surprinde esența altruismului și a grijii pe care acești eroi o manifestă și arată sacrificiile făcute de ei în timpul perioadei festive. Acești eroi, cu devotamentul lor la datorie, își petrec sărbătorile alături de familie și cei dragi doar în spațiul virtual, folosind tehnologia pentru a rămâne conectați.

Spotul campaniei poate fi vizualizat aici: https://www.youtube.com/watch?v=3AlN5TMEQVw

În social media, HONOR inițiază o serie de concursuri, în care îndeamnă oamenii să-și nominalizeze eroii neștiuți și premiază mai mulți câștigători. Această campanie reprezintă o oportunitate pentru oameni să-și împărtășească poveștile de apreciere pentru cei care fac diferența în viața lor în timpul sărbătorilor și să-i ajute să rămână conectați în acest sezon.

„Cea mai recentă campanie a brandului HONOR este o invitație adresată tuturor de a aprecia si celebra  eroii care muncesc să ne facă sezonul sărbătorilor special. Pentru toți acești eroi neștiuti, noi vă urăm: #HONORToBeWithYou, tuturor celor care ne transformați sărbătorile în momente de neuitat”, a declarat Călin Clej, Director de Marketing al HONOR România și Bulgaria.

Alătură-te campaniei și onorează-ți eroul neștiut cu un cadou neașteptat!

Căută postarea campaniei „HONOR’s Nice List ” pe pagina de Instagram HONOR România.
În comentarii, etichetează „Eroul tău neștiut” și menționează o calitate care îl face erou, în special în perioada Sărbătorilor.
Împărtășește-ți povestea: Scrie câteva rânduri în care să explici de ce această persoană este eroul tău neștiut, subliniind contribuțiile sale în timpul sărbătorilor.

Sau

Caută albumul: „HONOR your Unsung Hero” pe pagina oficială de Facebook a HONOR România.
Alege o postare despre un “Erou neștiut” pe care o prețuiești cel mai mult.
Share pe Facebook pentru a-ți exprima recunoștința.

KOLs se alătură celebrării HONOR a Eroilor Neștiuți
Urmărește paginile HONOR pe Social Media pentru a descoperi conținut exclusiv dedicat celebrării Eroilor Neștiuți, realizat în colaborare cu celebrități locale precum Antonia, Jean Gavril, Naddhu și Carmen Grebenișan. De la momente de împărțire a cadourilor, la omagierea oamenilor din spatele succesului lor, sau chiar a fanilor, fiecare influencer a pregătit conținut exclusiv și giveaway-uri speciale pentru această campanie. Cea mai mare parte a campaniei se va desfășura în Social Media, dar va fi amplificată și prin proiecte speciale de PR în presa online și la radio.

Samsung invită românii să descopere experiența SmartThings: o casă inteligentă ce vine în ajutorul tău cât ai zice „tap”

0

Samsung își propune să le arate românilor, prin campania „SmartThings –  Rutine dintr-un «tap»” care sunt multiplele moduri prin care aplicația SmartThings le poate îmbogăți viața de acasă

București, România – 13 decembrie 2023 – Într-o societate din ce în ce mai conectată, Samsung își reafirmă angajamentul față de conceptul de casă inteligentă prin campania SmartThings – Rutine dintr-un „tap”. Obiectivul campaniei este acela de a evidenția versatilitatea și ușurința de utilizare a aplicației care funcționează ca un hub central de control al tuturor device-urilor inteligente din casă.

În cadrul acesteia, SmartThings, platforma consacrată pentru controlul dispozitivelor inteligente în locuință pe care o utilizează mai bine de 2 milioane și jumătate de români, este pusă în lumină printr-o serie de materiale video în care personajele principale sunt creatorii de conținut și ambasadorii de brand Christina One, Cosmin Seleși și Sinziana Iacob.

SmartThings_KV1

Platforma SmartThings nu doar simplifică experiența utilizatorilor, ci se și adaptează la noile standarde de conectivitate, fiind compatibilă cu dispozitivele ce respectă standardul Matter. Această compatibilitate extinsă le permite utilizatorilor să integreze în rețeaua lor inteligentă chiar și dispozitive care nu fac parte din ecosistemul Samsung.

SmartThings reprezintă libertatea de a-ți personaliza experiența în casă conform propriilor nevoi și ritmuri de viață. Prin stabilirea rutinelor în SmartThings, utilizatorii economisesc timp prețios, putând astfel să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat în viața lor. Într-o lume din ce în ce mai dinamică, această platformă înseamnă timp economisit și eficiență, oferindu-le utilizatorilor controlul deplin al produselor inteligente din casă”, afirmă Simona Panait, Marketing Director România & Bulgaria, Samsung Electronics.

Videoclipurile realizate în cadrul campaniei ilustrează modul simplu în care SmartThings permite controlul unei game variate de dispozitive inteligente din casă, dar și configurarea unor rutine, în funcție de stilul de viață al fiecărui utilizator. Prin SmartThings – Rutine dintr-un „tap”, gestionarea dispozitivelor devine rapidă și simplă, eliminând efortul din ecuație. Această soluție personalizabilă oferă mai mult timp pentru activitățile esențiale, reducând stresul asociat cu gestionarea casnică. Controlul dispozitivelor devine intuitiv, iar rutinele personalizate aduc confort și eficiență în gestionarea casei inteligente.

SmartThings_KV3

În cadrul campaniei “SmartThings – Rutine dintr-un «tap»”, au fost evidențiate mai multe produse care aduc beneficii diverse și facilitează rutine adaptate diferitelor nevoi și stiluri de viață ale consumatorilor. Printre acestea se numără:

  • Frigiderul Family Hub Side by Side: Simplifică rutinele pentru părinți, oferind acces rapid la liste de cumpărături, planificarea meniurilor și gestionarea evenimentelor din familie.
  • Televizorul Neo QLED: Creează rutine pentru relaxare și divertisment, permițând accesul la conținutul preferat printr-un control simplu și integrarea armonioasă în experiența de acasă.
  • Cuptorul Bespoke Dual Cook: Ușurează procesul de gătit, permițând crearea rutinelor adaptate preparării diverselor feluri de mâncare și gestionarea eficientă a bucătăriei.

Aceste produse nu doar simplifică viața pentru diverse tipuri de utilizatori, cum ar fi părinți sau persoane active, ci și facilitează integrarea dispozitivelor non-Samsung, precum becuri sau prize inteligente, în cadrul platformei SmartThings. Ele acționează ca hub-uri pentru conectivitatea cu alte dispozitive, extinzând astfel flexibilitatea și funcționalitatea oferită de SmartThings.

Seria de clipuri în care protagoniști sunt cei trei poate fi urmărită pe canalele lor de social media sau pe canalul de YouTube Samsung România.

Pentru mai multe informații despre SmartThings, accesați: https://www.samsung.com/ro/apps/smartthings/.

8 idei pentru a gestiona stresul într-un mod constructiv

0

București, 12 decembrie 2023 – Stresul este prezent în diverse situații din viață, însă este important ca oamenii să învețe cum să gestioneze această reacție normală pentru a-și menține echilibrul mental și fizic. În parteneriat cu un reprezentant al mediului academic, Snickers vine în ajutorul publicului cu o serie de recomandări valoroase pentru combaterea stresului.

Andrei Miu, Profesor de Neuroștiințe Cognitive și psiholog cu experiență vastă în studiul stresului și reglării emoționale, se adresează tinerilor printr-o scrisoare deschisă în care explică ce este stresul și oferă opt idei pentru o gestionare sănătoasă a stresului.

Stresul e o denumire generică pentru toate emoțiile negative, inclusiv frică, furie, tristețe, dezgust, rușine și vinovăție. Nu știu dacă știi, dar s-a dovedit, după mulți ani de cercetare, că procesul prin care se declanșează emoțiile ține de gândire. Mai exact, acest proces implică evaluarea unei situații în raport cu scopul nostru în acea situație. Cu alte cuvinte, dacă ni se pare că o situație e potrivnică scopului nostru (trebuie să ajung la școală și e foarte aglomerat), o să apară una sau mai multe emoții negative. Dacă credem că situația e favorabilă scopului nostru (polițistul a dat prioritate autobuzului școlar), vor apărea emoții pozitive. E simplu să testezi tu însuți ipoteza că evaluarea cognitivă produce emoțiile: schimbă felul în care interpretezi situația și o să se schimbe emoțiile. De exemplu, în situația de mai devreme, stresul se va reduce dacă te gândești că ești în autobuzul școlii și că, nefiind din vina ta, întârzierea îți va fi scuzată.

Snickers 2

Poate cea mai cunoscută teorie științifică despre stres este cea a psihologului american Richard Lazarus. Conform acestei teorii, stresul apare când sunt întrunite două condiții: (1) când suntem într-o situație importantă pentru noi, adică una în care urmărim un scop sau de la care vrem ceva; și (2) când credem că nu avem resurse să facem față situației și că n-o să reușim să ne atingem scopul. Teoria a fost numită „tranzacțională” pentru că susține că stresul apare în relația dintre noi și mediu, când credem că ce trebuie să facem ca să ne atingem scopul e mai greu decât ce putem face.” spune Andrei Miu, Profesor de Neuroștiințe Cognitive și Psiholog, în scrisoarea deschisă adresată tinerilor.

Scrisoarea, care poate fi citită integral aici, include opt idei care pornesc de la o abordare bazată pe cercetările din domeniul științelor afective, iar prima dintre ele este:

Nu evita stresul cu orice preț. Trebuie să pornești de la premisa că, oricât ai încerca, nu vei reuși să eviți stresul. Și nici nu trebuie. Stresul e o reacție normală, care îți pregătește mintea și corpul pentru situații în care crezi că lucrurile nu vor merge chiar așa cum vrei tu. Dacă ești în genul de situație în care succesul depinde și de ce vei face tu, stresul te va ajuta să fii pregătit psihic și fizic. Dacă, însă, pleci de la ideea că o viață bună este o viață fără stres sau că stresul e o slăbiciune, îți vei produce alte emoții negative (mi-e rușine că sunt stresat), care vor amplifica și vor prelungi stresul, sau vei ajunge să eviți situații cărora le-ai putea face față, cu puțin efort, și din care ai avea de câștigat. Non-acceptarea emoțiilor și comportamentul evitant sunt asociate cu performanță mai scăzută, cu relații sociale mai sărace și cu risc mai mare de boli, pe termen lung.

Finishing work online from home office

Celelalte 7 idei pot fi descoperite în scrisoarea deschisă aici.

Ca oameni, avem capacitatea unică de a înțelege cum iau naștere emoțiile. E o oportunitate incredibilă, care ne arată și calea cea mai bună de a ne regla emoțiile. Dovezile științifice arată clar că gândirea determină emoțiile și că, schimbând felul în care gândim, ne putem schimba emoțiile. Educația ne ajută să înțelegem mai bine lumea și oamenii, dar ne poate ajuta și să ne maturizăm emoțional. Dacă suntem atenți la ce simțim și analizăm gândurile care au dus la acele emoții, dacă suntem pregătiți să ne reglăm emoțiile atunci când sunt prea intense sau sunt nepotrivite, vom putea pune emoțiile în slujba scopurilor noastre. Sunt convins că, dacă vei încerca să aplici ideile pe care ți le-am împărtășit mai sus, vei simți, ca și mine, că îți înțelegi mai bine reacțiile emoționale și că poți să le stăpânești mai eficient, atunci când e cazul.” a concluzionat Andrei Miu, Profesor de Neuroștiințe Cognitive și Psiholog.

Mars în România și Europa Centrală

Mars a intrat pe piața din România în 1992. Din 2016, compania operează pe piața din România prin Mars Multisales Central Europe, care face legătura între piețele din Cehia, Slovacia, România și Ungaria. Cu peste 400 de angajați, compania operează în prezent pe trei categorii: segmentul de cofetărie (ciocolată, gumă de mestecat și bomboane), alimentație (sosuri și orez) și hrană pentru animale de companie. În plus, Mars operează și două dintre cele mai mari fabrici din regiune. În Poříčí nad Sázavou din Republica Cehă, Mars operează una dintre cele mai mari unități de producție de produse de cofetărie fără ciocolată din portofoliul companiei. În Ungaria, Mars operează o fabrică de hrană pentru animale de companie în zona Csongrád-Bokros.

City Protect Security, Garanția Siguranței Tale

0

Într-un moment semnificativ destinat să redefinească peisajul serviciilor de securitate, Bogdan Dumitrache, o figură extrem de respectată și cunoscută pentru rezultate în lumea serviciilor de pază și protecție, a dezvăluit că, începând cu data de 01 decembrie, CITY PROTECT Security este licențiată. Compania are ca scop furnizarea de servicii de securitate integrate, inclusiv o divizie specializată de pompieri privați și o divizie medicală.

Abordare Holistică a Securității

Cu o carieră ilustră marcată de gândire strategică și excelentă în management, Bogdan Dumitrache, în vârstă de doar 31 de ani, aduce o perspectivă fresh industriei de securitate. CITY PROTECT se remarcă prin oferirea unei abordări cuprinzătoare a securității, incluzând nu doar servicii tradiționale de pază, pompieri privați și o divizie medicală, ci și servicii de consultanță. Această integrare unică își propune să abordeze nevoile diverse ale clienților din diferite sectoare care s-au transformat imens de la an la an.

Divizia de Pompieri

Una dintre caracteristicile distinctive ale CITY PROTECT FIRE&RESCUE este introducerea unei divizii de pompieri privați. Această echipă specializată este echipată pentru a gestiona prompt și eficient situațiile de urgență, asigurând un nivel suplimentar de protecție pentru clienți și activele lor. Divizia de pompieri privați este antrenată să gestioneze o gamă de incidente, de la incendii de scară mică la situații de incendiu mai complexe.

Divizia Medicală: Asigurând Siguranța și Bunăstarea

Pe lângă pompieri privați, CITY PROTECT FIRE&RESCUE se mândrește cu o divizie medicală dedicată, ce înglobează profesioniști. Această divizie este echipată să gestioneze situații de urgență medicală, oferind asistență imediată și asigurând bunăstarea clienților. Integrarea serviciilor medicale îmbunătățește angajamentul CITY PROTECT FIRE&RESCUE cu echipaje de tip AMD.

Viziunea Fondatorului grupului de firme CITY PROTECT

Într-o declarație, Bogdan Dumitrache a exprimat entuziasmul față de lansarea CITY PROTECT SECURITY INTERNATIONAL, CITY PROTECT FIRE&RESCUE și a subliniat importanța inovației în sectorul securității. Fondatorul evidențiază că securitatea nu se rezumă doar la protejarea activelor, ci și la cultivarea unui sentiment de siguranță și încredere. CITY PROTECT este dedicată realizării acestui obiectiv prin transparență, integritate și o căutare neobosită a excelenței.

„Securitatea nu este doar despre protejarea activelor fizice și digitale, este despre cultivarea unui sentiment de siguranță și încredere. CITY PROTECT este dedicată realizării acestui obiectiv prin transparență, integritate și o căutare neobosită a excelenței. Ne propunem să oferim o abordare holistică și adaptabilă a securității, adresându-ne provocărilor dinamice cu care se confruntă clienții noștri. Înglobarea tehnologiei pe partea de security și integrarea pompierilor privați și a unei divizii medicale reflectă angajamentul nostru de a depăși limitele serviciilor tradiționale de securitate. Nu in ultimul rând ne concentrăm și pe partea de Green, fiind prima companie de security din România certificată green după o investiție de 150.000 de euro in sediul nostru central”, a transmis Bogdan Dumitrache.

Parteneriate Strategice și Perspective de Viitor

CITY PROTECT a inițiat deja discuții cu potențiali clienți strategici. Compania își propune să-și extindă prezența la nivel național, având planuri de a deservi o clientelă diversificată, companii din retail, fabrici, uzine, comunități rezidențiale și instituții publice, scalând astfel organic o creștere până la câteva mii de salariați.

Privind Înainte

Pe măsură ce CITY PROTECT intră în arena serviciilor de securitate, experții din industrie anticipează că abordarea sa inovatoare va stabili un nou standard și un nume de renume în domeniu. Cu Bogdan Dumitrache la conducere, CITY PROTECT este pregătită să redefinească serviciile de securitate, oferind o combinație unică de pază cu standarde ridicate, pompieri privați și expertiză medicală. Pentru mai multe informații despre CITY PROTECT SECURITY și serviciile sale integrate de securitate, vă rugăm să vizitați www.cityprotect.ro.

O nouă paradigmă în negocierile consumatori-bănci: Inițiativa de rezolvare amiabilă vine din partea băncilor

0

12 decembrie, București. În acest an, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a înregistrat peste 400 de cazuri (o creștere de aproape 200% față de anul 2022), în care băncile au inițiat procesul de negociere cu consumatorii. Astfel, în mai mult de jumătate din toate negocierile purtate în acest an în cadrul CSALB (730 de dosare s-au format în 2023, cel mai mare număr anual începând din 2016), soluționarea amiabilă a fost inițiată de bănci care au invitat consumatorii la conciliere.

Acest lucru s-a întâmplat după ce unele bănci și-au analizat portofoliile de clienți, iar acolo unde au sesizat întârzieri la plata ratelor, litigii în instanță sau alte probleme pe care nu le-au putut rezolva direct, și-au îndrumat propriii clienți să completeze o cerere de negociere pe site-ul www.csalb.ro. Avantajul inițiativei pe care o au băncile de rezolvare amiabilă a problemelor cu consumatorii sunt scurtarea timpului în care părțile ajung la un compromis (în unele cazuri dosarele se rezolvă în câteva zile) și deschiderea mult mai mare a instituțiilor de credit către o soluție favorabilă pentru consumator.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „În al 8-lea an de activitate operațională a CSALB observăm un <next level> în activitatea de conciliere: trei bănci, dintre care pentru una a devenit o practică frecventă, își sfătuiesc clienții să apeleze la conciliere. Deși completarea cererii de intrare în negociere rămâne o vocație a consumatorului, faptul că instituția de credit face primul pas și îi recomandă rezolvarea amiabilă dovedește responsabilitate socială și deschidere spre problemele consumatorilor din partea acestor instituții de credit.

Este obiectivul pe care l-am avut chiar de la începutul activității Centrului, acela ca băncile, din proprie inițiativă, să își îndrume clienții nemulțumiți sau care întâmpină dificultăți în respectarea contractelor, către soluționarea alternativă, în afara instanțelor de judecată, în situațiile în care nu pot ajunge la soluționarea bilaterală a diferendelor.

Din moment ce banca își invită consumatorul la conciliere își arată și disponibilitatea de a găsi o soluție favorabilă la problema acestuia, iar timpul negocierii scade foarte mult. Dovadă stă numărul negocierilor încheiate cu împăcarea părților. Dacă în 2022 au fost 571 de situații în care băncile și consumatorii s-au împăcat, anul acesta vom ajunge la peste 650 de cazuri în care negocierile se încheie cu o soluție propusă de conciliatori și acceptată de ambele părți.

Recomandăm cu tărie ca și restul băncilor să utilizeze această metodă, să își pregătească personalul din toate punctele de lucru pentru ca acesta să îndrume consumatorii spre soluționarea amiabilă, iar concilierea să devină o regulă a instituțiilor de credit, nu o excepție.“

Băncile, sesizate dacă depășesc termenul de răspuns la cererile consumatorilor

Pentru a scurta timpul de soluționare a cererilor transmise de consumatori către bancă, prin intermediul aplicației online care preia solicitările utilizatorilor de pe site-ul www.csalb.ro, au fost introduse alerte către bănci și consumatori. Astfel, dacă se depășește timpul maxim de 15 zile de la trimiterea cererii, iar banca/IFN-ul nu au răspuns dacă acceptă sau nu cererea de negociere, sistemul informatic trimite automat un mesaj de solicitare a unui răspuns, iar consumatorul este informat despre acest fapt.

Acolo unde s-a format deja un dosar de negociere (banca sau IFN-ul au acceptat cererea), dar s-au depășit 60 de zile de când a început negocierea, CSALB trimite alerte conciliatorilor pentru prioritizarea acelor dosare, chiar dacă termenul legal de soluționare este de 90 de zile.

Procesele soluționate amiabil între consumatori și bănci, o prioritate pentru magistrați

Săptămâna trecută, la sediul Ministerului de Justiție (n.n. foto, mai jos), s-a discutat despre identificarea unor măsuri necesar a  fi luate în așa fel încât soluționarea alternativă a litigiilor să devină prima opțiune pentru consumatori atunci când au un diferend cu un comerciant, având în vedere avantajele procedurilor de soluționare a conflictelor pe cale extrajudiciară în comparație cu cele contencioase, cu scopul implicit al degrevării instanțelor de judecată de o parte dintre cele aproximativ 12.000 de procese dintre consumatori și bănci.

Ciprian Tița, vicepreședinte Asociația Magistraților din România, președinte Tribunalul Specializat Argeș: Vestea bună este că CSALB se apropie în acest an de soluționarea a 300 de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată din toată țara, după ce în 2021 au rezolvat amiabil 67 de litigii, iar anul trecut numărul lor a fost de 145. Iată că, de la an la an, asistăm la o dublare a cazurilor în care băncile sau judecătorii propun soluționarea alternativă a litigiilor aflate în diferite stadii procesuale. Cel mai bine ar fi ca această recomandare pentru negocierea în cadrul CSALB să fie făcută la primului termen de judecată, însă, pe tot parcursul procesului judecătorul este în măsură să pună în discuţia părților soluţionarea amiabilă a litigiului, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 21 alin.(2)  din Codul de Procedură Civilă. Am observat că cea mai eficientă cale este comunicarea directă, în ședință, către părți și avocații acestora, însoțită de amânarea cauzei pentru a le da răgazul să apeleze la această alternativă. Este și în interesul judecătorului ca părțile să se înțeleagă și să stingă litigiul, dar este și o prevedere legală, imperativă pentru judecător, să recomande părților calea amiabilă. Soluțiile care se pot obține pe cale alternativă la instanță pot fi cu totul diferite de cele care se bazează pe interpretarea strictă a legii și au în vedere echitatea, dincolo de litera contractului. În plus, parcurgerea procedurii soluționării alternative nu închide părților posibilitatea de a apela la instanță atunci când negocierea eșuează. Nu angajează, practic, nici un risc pentru reclamant, care încearcă pe această cale să obțină o soluţie cu costuri de timp și financiare mult mai reduse. Nu de puține ori, instanțele sunt asaltate cu loturi de dosare care nu se fundamentează pe o analiză juridică consistentă sau pe o practică statornicită a instanței, ci pe un mit care se răspândește, cumva difuz și nedocumentat, cum că în instanță poți obține anumite soluţii. Conștientizarea pe care o poate aduce procedura de conciliere îi poate pune la adăpost pe beneficiari pentru a nu descoperi acest lucru lovindu-se de realitatea dură a costurilor unui proces pierdut.“

Foto din timpul întâlnirii de vineri, 8 decembrie, organizate de Ministerul Justiției la inițiativa Asociației Magistraților din România, prin vicepreședinții judecători Ciprian Tița și Cezar Filip, cu participarea inițiatorilor, a doi secretari de stat din Ministerul Justiției, a doi consilieri ai ministrului justiției, a președintelui Comisiei Juridice din Senatul României, a unor membri din forurile de conducere ale BNR, CSALB, BCR, Consiliul de Mediere, precum si a unor membri ai Baroului de avocați.

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Workshop GRATUIT „Evaluarea Obiectivelor de Business 2023”

0

 

Într-o lume a afacerilor în continuă schimbare și evoluție, eficiența și adaptabilitatea în management devin esențiale. În acest context, Start4Business.ro are plăcerea de a anunța lansarea workshop-ului gratuit „Evaluarea Obiectivelor de Business 2023”, o inițiativă ce își propune să faciliteze tranziția afacerilor spre un nou an de succes.

Punctul de plecare: Evaluarea rezultatelor din 2023

Orice afacere prosperă necesită un management eficient, centrat în jurul a șase funcții principale. Încheierea unui an fiscal este momentul ideal pentru evaluarea obiectivelor stabilite. Cuvintele cheie sunt Planificare, Acțiune, Evaluare. Acest proces este adesea neglijat sau aplicat incorect, ducând la stagnare sau planificări rigide. Workshop-ul gratuit oferit de Start4Business abordează această provocare, facilitând înțelegerea și aplicarea corectă a evaluării în contextul afacerii tale.

De ce să participi?

Participarea la acest workshop gratuit reprezintă mai mult decât o simplă sesiune informativă: este o călătorie educațională pentru antreprenori și manageri. În cadrul acestui atelier interactiv, vei avea ocazia să înveți cum să analizezi în mod eficient rezultatele anuale ale afacerii tale. Vei explora tehnicile și instrumentele necesare pentru o evaluare precisă, oferindu-ți astfel baza pentru decizii strategice informate.

Un aspect crucial al acestui workshop este identificarea, dar și înțelegerea cauzelor comune care duc la eșecul în atingerea obiectivelor. Se vor analiza cazuri reale, discutând deschis despre provocările întâmpinate, identificând factorii care pot împiedica progresul afacerii tale.

Vei învăța cum să tragi concluzii corecte din evaluările efectuate. Acesta este un pas vital în procesul de învățare și adaptare continuă, esențial pentru orice afacere dinamică. Înțelegând cum să interpretezi rezultatele, vei putea să depășești sentimentul de vinovăție sau frustrare care poate apărea atunci când obiectivele nu sunt atinse așa cum ai planificat.

Prin acest workshop se dorește orientarea participanților spre soluții constructive, aflând cum să transformi rezultatele evaluării în acțiuni concrete, care să contribuie la creșterea și îmbunătățirea afacerii tale. Acest proces nu este doar despre identificarea a ceea ce nu a funcționat, ci și despre găsirea unor modalități inovative și eficiente de a progresa.

Program și metodologie

Workshop-ul se va desfășura Joi, 21 Decembrie, ora 18:00, pe platforma Zoom. Într-un cadru intim, se va lucra activ și practic pe situații concrete, cu un grup restrâns de participanți. Vei explora, printre altele:

  • Principalele cauze ale eșecului în realizarea obiectivelor.
  • Cele 6 funcții ale unui bun manager.
  • Funcția de evaluare a obiectivelor.
  • Ce, când și cum evaluăm rezultatele.
  • Evaluarea rezultatelor de business din anul 2023.

Pentru participanții care vor rămâne până la final, organizatorii au pregătit surprize și cadouri exclusive. Nu vei regreta participarea pentru ca vei afla informații utile și vei avea ocazia de a interactiona cu oameni interesanți.

Cum te poți înscrie?

Înscrierea la workshop este simplă și directă. În primul rând, este necesar să te alături grupului de Facebook, „Grupul Antreprenorilor Performanți”. Asta inseamna sa accesezi acest link web.facebook.com/groups/GrupulAntreprenorilorPerformanti.  Apoi, trebuie să inviți gratuit 5 prieteni care ar beneficia de pe urma acestui eveniment. Înscrierea se face printr-un formular simplu, disponibil la următorul link pentru înregistrare: https://forms.gle/R3Ympbeqze4H9riTA. Înscrierea la workshop te va califica automat pentru un 𝗖𝗔𝗗𝗢𝗨 în valoare de 100 RON. Primești cadou un material PDF „Cele 6 funcții ale unui bun management”.

Nu rata oportunitatea unică de a te alătura workshop-ului „Evaluarea Obiectivelor de Business 2023”. Acest eveniment este cheia pentru a debloca potențialul tău și al afacerii tale în anul ce vine. Rezervă-ți locul acum și pregătește-te să transformi modul în care vezi și gestionezi afacerea ta!

Despre trainerul Start4Business

Workshop-ul este susținut de Sebastian Bala, trainer certificat Start4Business. Cu o experiență bogată în domeniul afacerilor și managementului, Sebastian Bala aduce o abordare practică și interactivă, centrată pe rezultate concrete și performanță. Poți afla mai multe accesand  www.start4business.ro/staff .

Contact și informații suplimentare

Pentru orice întrebări sau detalii suplimentare, nu ezita să contactezi organizatorii la numărul +40.724.55.77.42 sau prin email la contact@start4business.ro. Te așteptăm să te alături acestei inițiative!

Despre Start4Business.ro

Start4Business.ro crede în dezvoltarea și susținerea afacerilor prin metode inovative și adaptate nevoilor fiecărui antreprenor. Prin programele oferite, Start4Business se dedică creșterii continue și realizării obiectivelor afacerii tale.

Pentru succese care să dureze, alege Start4Business.ro!

 

SD Worx isi continua extinderea europeana prin achizitionarea Romanian Software, lider pe piata romaneasca de salarizare si resurse umane

0

Bucuresti, 11 Decembrie 2023 – Compania Romanian Software, liderul pietei din Romania in solutii de salarizare si management al capitalului uman (HCM), a fost achizitionata de SD Worx, principalul furnizor european de solutii de resurse umane si salarizare. Prin aceasta achizitie, Romanian Software obtine acces la intreaga gama de software si servicii de salarizare si resurse umane ale SD Worx, precum si la o prezenta extinsa pe piata din Europa. De asemenea, SD Worx isi consolideaza pozitia in Europa Centrala si de Est si isi extinde oferta de tehnologie proprie de salarizare pentru clientii sai interni si internationali.

Romanian Software detine colorful.hr, o suita completa de solutii de salarizare si HCM dezvoltate intern, care includ si un instrument online pentru calculul salariilor brute si nete ale angajatilor. colorful.hr este oferit atat on-premises, cat si in format cloud, incluzand optional gestionarea serviciilor de salarizare. Romanian Software a fost infiintata in 2001 si are 160 de angajati, oferind suport pentru peste 750 de clienti si cei 200.000 de angajati ai acestora. Printre clientii Romanian Software se numara Ikea, Starbucks, Louis Vuitton, Rewe, Altex, Cognizant si Pizza Hut. Cu sediul in Bucuresti, compania detine o cota de piata totala de 14% in Romania si a avut venituri de 4,8 milioane de euro anul trecut.

SD Worx a semnat acordul pentru a achizitiona 80% din actiuni acum, restul de 20% urmand sa fie achizitionate in 2025.

„Ne bucuram sa-i primim in familia SD Worx pe toti colegii de la Romanian Software S.R.L”, a declarat Kobe Verdonck, CEO al SD Worx. „Aceasta achizitie reprezinta o miscare strategica care ne permite sa ne extindem portofoliul si prezenta in Romania, o piata dinamica in Europa Centrala si de Est. Identificam o oportunitate semnificativa de crestere in aceasta zona si suntem increzatori ca aceasta va aduce beneficii substantiale clientilor nostri comuni.

Romanian Software are o reputatie solida in livrarea de solutii de salarizare si HCM de inalta calitate, dezvoltate intern, pentru o gama diversa de clienti, de la IMM-uri la mari intreprinderi din Romania, care activeaza atat la nivel local, cat si international. Putem ajuta acesti clienti prin administrarea completa a salarizarii si resurselor umane pe intreg teritoriul Europei, oferindu-le un dublu avantaj: expertiza locala intr-un context international”, a adaugat Kobe Verdonck.

„Integrarea in grupul SD Worx reprezinta o oportunitate excelenta pentru noi de a accelera dezvoltarea si inovatia. Impartasim aceleasi valori si viziune in ceea ce priveste asigurarea unor servicii de inalta calitate pentru clienti si utilizarea tehnologiei de ultima generatie. Prin unirea resurselor si capacitatilor noastre, putem oferi clientilor nostri mai multa valoare, optiuni si flexibilitate. Suntem entuziasmati sa facem parte din familia SD Worx si asteptam cu nerabdare sa lucram impreuna pentru a crea un viitor mai bun pentru angajatii, clientii si partenerii nostri”, a declarat Victor Dragomirescu, CEO al Romanian Software.

Actionarii actuali sunt implicati si vor ramane dedicati dezvoltarii companiei. Pretul achizitiei nu va fi facut public. Pentru gestionarea acestei tranzactii, SD Worx a apelat la firmele de consultanta PwC Romania si D&B David si Baias, iar Romanian Software la Voicu & Asociatii.

Fanii Samsung se vor putea bucura acum de cea mai bună performanță la un preț cât mai accesibil cu noul S23 FE, disponibil acum și în România

0

Noul Galaxy S23 FE va fi disponibil pentru achiziție începând cu data de 11 decembrie pe samsung.com/ro

București, România  – 11 decembrie 2023 – Samsung Electronics lansează în România Galaxy S23 FE pentru a aduce tehnologia de ultimă generație Galaxy mai aproape de români, la un preț mai accesibil.

Galaxy S23 FE rămâne fidel designului iconic al seriei S, cu finisaje premium, afișaj elegant și design unitar al camerelor. Iar rating IP68 pentru rezistență la apă și praf aduce protecție suplimentara pentru acest device.  În plus, noul smartphone folosește materiale reciclate și ambalaje, oferind durabilitate, funcționalitate și sustenabilitate.

Galaxy S23 FE – camera Pro-Grade și performanța în jocuri sunt concepute pentru a îmbunătăți viața de zi cu zi a utilizatorilor

Cu funcții de cameră de calitate profesională, Galaxy S23 FE poate capta fotografii și videoclipuri uimitoare. Detaliile sunt clare în fiecare scenă cu ajutorul lentilei cu rezoluție mare de 50MP și zoom optic 3X. La lăsarea întunericului, funcția Nightography de pe Galaxy S23 FE permite realizarea unor selfie-uri și portrete clare în culori realiste. Cu stabilizare digitală avansată a imaginii (VDIS), pot fi făcute fotografii stabile în mișcare folosind camera din spate cu stabilizator optic de imagine (OIS).

Când vine vorba de crearea de conținut ușor de distribuit, Galaxy S23 FE este un studio de editare mobil. În Modul Profesional, timpul de expunere, diafragmă, ISO și multe altele pot fi ajustate manual în funcție de preferințe. Imagini personalizate pot fi captate cu aplicația Camera Assistant, având funcții automate pentru o experiență de fotografiere complet personalizată. Galaxy S23 FE are instrumente de editare alimentate de IA, ceea ce asigură mai multă libertate de creație.

Pentru jocuri și streaming, procesorul puternic al Galaxy S23 FE face ca fiecare acțiune să fie rapidă și fluidă, cu o cameră de vapori care ajută la controlul căldurii și menținerea performanței. Bateria de lungă durată de 4.500mAh se ajustează intuitiv pentru a economisi energie, încărcându-se până la 50% în doar 30 de minute cu un adaptor de 25W. Toată această putere prinde viață pe un ecran Dynamic AMOLED 2X de 6,4 inch (16.2 cm), luminos și foarte fluid. În funcție de mediul înconjurător, tehnologia Vision Booster de pe Galaxy S23 FE detectează automat condițiile de iluminare puternică, menținând ecranul la fel de plin de culoare ca modelele flagship.

Construit cu grijă pentru planetă

Galaxy S23 FE utilizează o varietate largă de materiale reciclate găsite atât în componente interne, cât și externe ale dispozitivelor, inclusiv aluminiu și sticlă reciclate din pre-consum, și plastic reciclat din plase de pescuit, butoaie de apă și sticle PET abandonate.

Pentru Galaxy S23 FE, Samsung asigură patru generații de actualizări de sistem de operare și cinci ani de actualizări de securitate. Pentru a îmbunătăți longevitatea, utilizatorii pot, de asemenea, să profite de programe precum Samsung Care+, un serviciu de asistență pentru daune accidentale, reparații și multe altele.

Disponibilitate

Galaxy S23 FE este disponibil începând de la 3,499 lei în culori moderne și îndrăznețe cum ar fi Mint, Cream, Graphite și Purple.

Pentru a afla mai multe despre Galaxy S23 FE, vă rugăm să vizitați: samsung.com/ro/smartphones/galaxy-s23-fe/buy/

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai recente știri, vă rugăm să vizitați Samsung Newsroom România la news.samsung.com/ro/

Galaxy S23 FE
Display 6.4-inch FHD+

Dynamic AMOLED 2X Display

Super Smooth, Adaptive 120Hz refresh rate (60~120Hz)

*Măsurat pe diagonală, suprafața de vizualizare este mai mică din cauza colțurilor rotunjite si a ariei pentru cameră.
Dimensiuni si Greutate 76.5 X 158 X 8.2mm, 209g
Camera 12MP Ultra-Wide Camera

· F2.2, FOV 123˚

50MP Wide Camera

· F1.8, FOV 84˚

· Adaptive Pixel

8MP Telephoto Camera

· 3x Optical Zoom, F2.4, FOV 32˚

10MP Front Camera

· F2.4, FOV 80˚

 

AP

Procesor  4nm
  *Poate diferi în funcție de piață și de furnizor
Memorie și spațiu de stocare 8GB + 128GB

8GB + 256GB

*Disponibilitatea spațiului de stocare poate varia în funcție de software

*Opțiunea de memorie poate diferi în funcție de piață

Baterie 4,500mAh
Valoarea tipică testată în condiții de laborator terțe. Valoarea tipică este valoarea medie estimată, luând în considerare abaterea capacității bateriei între eșantioanele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală ( minimă ) este de 4.370mah. Durata de viață reală a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, de modelele de utilizare și de alți factori.
Încărcare* Încărcare cu fir *: Până la 50% încărcare în aproximativ 30 de minute cu adaptor 25W**

Încărcare wireless rapidă 2.0***

Wireless PowerShare****

*Încărcare cu fir compatibilă cu QC2.0 și AFC.
**Adaptor de putere 25W vândut separat. Folosiți numai încărcătoare și cabluri aprobate de Samsung.
***Încărcare wireless compatibilă cu WPC.
****Wireless PowerShare este limitat la Samsung sau la alte smartphone-uri de marcă cu încărcare wireless Qi, cum ar fi Galaxy S23 Ultra, S23 +, S23, Z Fold 5, Z Fold 4, Z Flip4, Seria S22, Z Fold3 5G, Z Flip 5, Z Flip3 5G, S21 FE 5G, seria S21, seria Z Fold2, seria Note20, seria S20, Z Flip, Note10, Note10 +, S10e, S10, S10 +, Fold, S9, S9 +, S8, S8 +, S8 Active, S7, S7 edge, S7 Active, S6, S6 edge, S6 Active, S6 edge +, Note9, Note8, Notă FE și Nota5. Disponibil numai cu anumite purtări Samsung Galaxy, cum ar fi Galaxy Buds2 Pro, Buds2, Buds Pro, Buds Live, Watch5, Watch5 Pro, Watch4, Watch4 Classic, Watch3, Watch Active2, Watch Active, Gear Sport, Gear S3, Galaxy Watch și Galaxy Buds. Dacă puterea bateriei este mai mică de 30% PowerShare wireless poate să nu funcționeze. Nu poate funcționa cu anumite accesorii, huse, alte dispozitive de marcă sau unele purtabile Samsung. În timpul PowerShare, poate afecta recepția apelurilor sau serviciile de date, în funcție de mediul de rețea.
OS Android 13
Rețea și conectivitate  5G*, LTE**, Wi-Fi 6E***, Wi-Fi Direct Bluetooth® v 5.3
*Necesită o conexiune optimă de rețea 5G, disponibilă pe anumite piețe. Consultați disponibilitatea și detaliile transportatorului dvs. Vitezele de descărcare și streaming pot varia în funcție de furnizorul de conținut, conexiunea serverului și alți factori.

**Disponibilitatea modelului LTE variază în funcție de piață și de transportator. Viteza reală poate varia în funcție de mediul pieței, al transportatorului și al utilizatorului.

***Disponibilitatea rețelei Wi-Fi 6E poate varia în funcție de piață, furnizor de rețea și mediul utilizatorului. Necesită o conexiune optimă. Va necesita un router Wi-Fi 6E.

Securitate Samsung Knox, Samsung Knox Vault
Rezistență la apă IP68
*Evaluare IP68: efectuat în condiții de testare de laborator. Rezistent la apă în maximum 1,5 metri de apă dulce până la 30 de minute și protejat de praf, murdărie și nisip. Clătiți reziduurile / uscați după umed. Nu este recomandat pentru utilizarea plajei sau a piscinei. Rezistența la apă și praf a dispozitivului dvs. nu este permanentă și poate scădea în timp.

Solutii de climatizare la superlativ: Ducturile Daikin

0

 

Intr-o lume in continua schimbare, in care confortul si eficienta energetica sunt tot mai importante, duct-urile Daikin se impun ca fiind solutia ideala pentru climatizarea si ventilatia spatiilor comerciale si rezidentiale. Daikin, unul dintre cei mai prestigiosi producatori de echipamente de climatizare din lume, se bucura de o reputatie remarcabila si se distinge prin inovatie, eficienta si calitate.

Ce sunt duct-urile Daikin?

Duct-urile Daikin reprezinta un sistem de climatizare si ventilatie centralizata, care distribuie aerul rece sau cald in intreaga cladire printr-o retea complexa de conducte si difuzoare. Aceste sisteme sunt proiectate pentru a asigura un confort termic optim in toate sezoanele si pentru a imbunatati calitatea aerului din interior. Indiferent daca este vorba de spatii comerciale, birouri, hoteluri sau locuinte, aceste ducturi Daikin sunt o solutie versatila si eficienta.

De ce Daikin este unul dintre cele mai bune branduri?

  1. Inovatie constanta: Daikin se remarca prin investitii masive in cercetare si dezvoltare, oferind mereu solutii de ultima generatie. Tehnologiile inovatoare precum invertorul, care optimizeaza consumul de energie, sau tehnologia VRV (Variable Refrigerant Volume), care permite reglarea individuala a temperaturii in fiecare zona a cladirii, sunt doar cateva exemple care demonstreaza angajamentul Daikin pentru inovatie.
  2. Eficienta energetica: Unul dintre aspectele esentiale ale duct-urilor Daikin este eficienta energetica remarcabila. Aceste sisteme sunt concepute pentru a reduce semnificativ consumul de energie, ceea ce se traduce in economii semnificative la facturile de utilitati. Cu duct-urile Daikin, utilizatorii pot beneficia de un climat confortabil, fara a sacrifica eficienta energetica.
  3. Calitate si rezistenta: Daikin se mandreste cu standardele sale ridicate de calitate si durabilitate. Produsele Daikin sunt supuse unor teste riguroase pentru a asigura functionarea corecta pe termen lung si rezistenta la uzura. Alegand Daikin, clientii pot fi siguri ca investesc in echipamente de incredere si de lunga durata.
  4. Control si flexibilitate: Duct-urile Daikin permit un control precis asupra climatului interior. Cu ajutorul sistemului de gestionare a climei Daikin, utilizatorii pot ajusta temperatura, umiditatea si circulatia aerului in functie de preferinte. Aceasta flexibilitate face posibila adaptarea sistemului la nevoile specifice ale fiecarui spatiu.
  5. Suport tehnic de inalta calitate: Daikin ofera un suport tehnic excelent si o retea extinsa de service pentru a asigura buna functionare a sistemelor sale. Cu Daikin, clientii pot conta pe asistenta tehnica prompta si profesionala.

Duct-urile Daikin reprezinta o alegere excelenta pentru cei care cauta solutii de climatizare si ventilatie de inalta calitate. Cu o combinatie de inovatie, eficienta energetica, calitate si suport tehnic de incredere, Daikin se impune drept unul dintre cei mai buni producatori de ducturi de pe piata. Investind in sistemele Daikin, clientii pot beneficia de confort optim si economii semnificative la facturile de utilitati.

 

 

Publicitate

Articole Fresh

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch 6, ofertele speciale de...

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie să le rezolvi înainte...

ELKO Romania anunta lansarea noii camere body worn Axis, conceputa pentru utilizare pe intreaga...

Bucuresti, 28 July 2026 – ELKO Romania anunta lansarea pe piata din Romania a noii camere AXIS W111 Body Worn, un model compact si usor, conceput...

SGS accelereaza implementarea Strategiei 27 prin noi achizitii strategice in domeniile infrastructurii, sanatatii si...

Bucuresti, 28 July 2026 – SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta extinderea capabilitatilor sale globale prin achizitionarea a cinci noi companii...

Transport Persoane România – Germania: Topala Travel și Luk-Travel pentru un Drum Sigur și...

Germania găzduiește una dintre cele mai mari comunități de români din diaspora, fapt care a transformat ruta România – Germania într-un traseu cu curse...