Din cauza prețurilor tot mai imprevizibile la energie, accentul este pus în ultimii ani pe eficiența energetică a clădirilor. Se construiește mult mai responsabil, cu gândul la un viitor în care facturile de întreținere să nu reprezinte un factor de stres, iar confortul să fie permanent. Nivelul cel mai ridicat al eficienței energetice este reprezentat de casa pasivă. Nu este un tip de casă ci un standard de construire care pune accent pe izolarea termică foarte bună, recuperarea energiei, utilizarea resurselor naturale. Casa rezultată va avea un consum de întreținere foarte mic, fără renunțarea la confortul locuitorilor. Care sunt principiile de construire, diferențele față de o casă obișnuită și avantajele unei astfel de investiții, aflați în cele ce urmează.
Principiile care duc la confort maxim obținut cu cheltuieli minime
Se numesc case pasive deoarece consumă mai puțină energie din surse convenționale, considerate active, o parte fiind înlocuită cu cea provenită din surse alternative, numite pasive (soare, vânt, apă). Fizicianul Wolfgang Feist a fost primul care a construit o astfel de casă pentru familie, în Darmstadt, Germania. Proiectul a creat entuziasm în rândul celor doreau reducerea dependenței de sursele convenționale de energie. Feist a înțeles potențialul conceptului, în 1996 a înființat Passive House Institute și e elaborat principiile după care se construiește și în prezent.
Iată care sunt cele 5 principii fundamentale de construcție case pasive:
- Izolație termică performantă, fără discontinuități, cu grosime de 30 cm pentru pereții exteriori și 40 cm la acoperiș.
- Eliminarea punților termice, în toate zonele critice: ferestre, fundație, legături structurale între pereți sau niveluri. Punțile termice sunt locurile pe unde se pierde energie.
- Etanșeitate ridicată la aer. Nu trebuie să existe schimburi necontrolate de aer cu exteriorul.
- Ferestre performante cu coeficient de transfer termic scăzut. Ferestrele sunt zone sensibile din punct de vedere al pierderii de energie termică. La casele pasive se folosesc ferestre cu min.3 straturi de sticlă, iar coeficientul scăzut de transfer termic se aplică și la rame.
- Ventilație mecanică cu recuperare de căldură. Sistemul asigură aer proaspăt permanent recuperând în același timp energie pierdută de aparatele electrice și electronice și corpurile umane.
Obiectivul este un consum anual de energie pentru încălzire sub 15 kWh/m².
Care sunt principalele diferențe între o casă pasivă și una convențională
Diferențele apar încă de la așezarea casei în teren. Orientarea casei pasivă este astfel făcută încât să de folosească la maximum lumina și căldura soarelui. Așezarea în teren asigură lipsa unor construcții, chiar și în viitor, care ar putea umbri casa. Pentru a evita supraîncălzirea sunt prevăzute sisteme de umbrire inteligente, dar și plante care să ajute la menținerea unui climat plăcut.
Casa este gândită să fie complet independentă de temperatura exterioară. Nu trebuie să existe schimburi necontrolate de aer cu exteriorul, iar stratul de izolație trebuie să fie suficient de gros încât să nu permită ca frigul sau căldura din exterior să influențeze climatul interior. Etanșeitatea este verificată cu ajutorul testului Blower door (ușa suflantă) care detectează pierderile de aer. Teste preliminarii se fac din timpul construcției astfel încât să se poată remedia eventualele greșeli.
Ventilația este un alt punct-cheie. Într-o construcție standard, aerisirea se face prin deschiderea ferestrelor, ceea ce duce la pierderi de căldură. Într-o casă pasivă, aerul este introdus controlat, cu recuperare de căldură, filtrare și umiditate constantă. Confortul termic rămâne stabil tot timpul, fără curenți sau zone reci.
De ce merită să investești într-o casă pasivă pe structură de lemn
Cred că ați înțeles deja că investiția într-o casă pasivă înseamnă:
- Facturi de întreținere mult mai mici
- Confort constant
- Calitate ridicată a aerului interior
- Valoare ridicată a clădirii, mai ales dacă este o casă pasivă certificată
- Sănătate fizică și mentală pentru locuitori
De ce o casă pasivă pe structură de lemn? Pentru că la toate avantajele de mai sus se adaugă cele pe care le aduce folosirea lemnului pentru structura de rezistență. Adică timp de construcție mai scurt, fundație mai simplă și mai ieftină, suprafață utilă mai mare la aceeași amprentă la sol cu a unei case de beton sau cărămidă, comportament mai bun la cutremur, control mai bun al costurilor de construcție și încă altele.
Lemnul este considerat de mulți specialiști materialul de construcție al viitorului. Este natural, regenerabil și recuperabil, ceea ce este în perfectă armonie și cu conceptul de casă pasivă. Căldura lemnului și faptul că este considerat un izolator natural contribuie la eficiența energetică ridicată a casei. Și nu în ultimul rând, lemnul reglează bioritmul corpului uman, contribuind la sănătatea fizică și psihică a locuitorilor.
Investiția într-o casă pasivă înseamnă mai mult decât să construiești eficient energetic. Înseamnă să alegi un mod de viață confortabil, sigur și predictibil. Iar dacă ai curiozitatea să cauți proiecte case pasive, vei descoperi deja un mod de viață pentru tot mai mulți. Construcțiile viitorului nu sunt doar moderne, sunt inteligente și orientate spre eficiență energetică.
Sursa foto: litarh.ro









