Definitii importante referitoare la certificat energetic

0
153

Certificatul de performanta energetica (mai cunoscut sub numele de certificat energetic) este un document obligatoriu, pe care orice proprietar de imobil care doreste sa isi instraineze sau sa-si inchirieze proprietatea trebuie sa il aiba.

Exista si mici exceptii, insa daca nu esti proprietar al unei biserici (nu cred ca este cazul), al unei cladiri de pana in 50 de metri patrati sau al unor cladiri de patrimoniu, atunci certificatul este 100% obligatoriu.

In principiu, documentul a fost introdus in legislatia Romaniei inca de la aderarea la UE. Obligativitatea a venit abia in 2013. Din acest motiv, foarte multi oameni nu stiu cu exactitate ce reprezinta acest certificat energetic si care sunt lucrurile pe care trebuie sa le cunoasca.

Pentru a intelege cat mai bine certificatul energetic, in primul rand trebuie sa se inteleaga termenii folositi in ceea ce il priveste:

  • Performanta energetica a cladirii. Se refera la energia consumata pentru a raspunde tuturor necesitatilor cladirii. Aceste necesitati se pot defini drept incalzire, preparare apa calda, ventilare sau iluminat. Performanta energetica se exprima numeric, cu o nota de la 20 la 100. Pentru a se stabili valoarea acesteia se iau in considerare mai multi factori, cum ar fi izolatia termica, anul in care a fost construita cladirea si factorii climatici.
  • Audit energetic al cladirii. Un audit energetic reprezinta toate activitatile prin care se pot obtine date despre modul in care cladirea consuma energie. De asemenea, auditul implica si descoperirea oportunitatilor de reabilitare a cladirii si de economisire a energiei.
  • Auditor energetic. Este o persoana care poate sa elaboreze un audit energetic si poate sa elibereze certificatul energetic al cladirii. O astfel de persoana este atestata de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si poate sa aiba un grad profesional (exista auditori energetici atestati de gradul I sau de gradul II). Un auditor de gradul II are o serie de limitari fata de cel de gradul I.

De ce este obligatoriu un certificat energetic?

Obligativitatea acestui document a aparut in urma necesitatii din ce in ce mai mari de a consuma cat mai putin. Incalzirea si racirea cladirilor de locuit, dar si ale celor publice, pot fi foarte costisitoare si au un efect nociv asupra mediului inconjurator.

Tocmai de aceea, autoritatile de la Uniunea Europeana au luat o serie de masuri care sa minimalizeze efectul incalzirii globale. Una dintre aceste masuri este obligativitatea existentei unui certificat energetic.

Viitorul suna destul de bine atunci cand vine vorba despre consumul de energie, iar certificatul energetic poate sa aduca o multime de lucruri bune:

  • Cladirile consuma din ce in ce mai putin, costurile de incalzire pentru cladirile renovate fiind cu pana la 60% mai mic;
  • Din 2020 se preconizeaza ca toate cladirile noi vor trebui sa aiba capacitatea de a-si produce singure energia. In felul acesta, costurile vor fi mult mai mici.

Avantajele pe care le aduce certificatul energetic, atat pentru proprietari, cat si pentru cei care doresc sa achizitioneze o cladire sunt urmatoarele:

  • O constientizare mai buna asupra proprietatilor pe care le are cladirea aflata in proprietate;
  • Posibilitatea de a obtine o economie substantiala atunci cand vine vorba despre costurile de intretinere;
  • Posibilitatea de a contura mult mai bine valoarea unei cladiri si de a se asigura faptul ca orice tranzactie este una cat se poate de corecta.

Pentru o eficienta mai mare, certificatul energetic poate sa fie insotit de un audit energetic, un studiu mai complex, care poate sa ofere si o serie de solutii pentru eficientizarea totala a cladirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here