Certificatul energetic – nu doar obligatoriu, ci si extrem de util

0
22

 

Certificatul energetic nu e doar o foaie in plus la dosarul cu actele pentru locuinta. El reprezinta analiza, in cifre clare, a eficientei energetice a locuintei, spatiului pe care il detii sau cladirii pe care o administrezi.

In el scrie negru pe alb de ce costurile de consum ale spatiului pe care il detii sunt mari sau foarte mari.

Clasa de eficienta energetica in care se incadreaza imobilul (acestea pot fi de la A la G) este rezultatul unor calcule si masuratori foarte clare si de care trebuie sa tii cont.

Certificatul energetic – cea mai simpla metoda de a face economie la intretinere

Rolul unui certificat de performanta energetica este a informa, de a atrage atentia, de a instiinta proprietarii, chiriasii si publicul (pentru cladirile vizitate frecvent de public gen spitale, scoli, gradinite, spatii comerciale, cladiri de birouri etc.) asupra costurilor de intretinere, asupra pierderilor si de a indemna la o economisire mai riguroasa a resurselor.

Platesti 200 lei si ai certificat energetic pe 10 ani

In aproximativ 24-48 ore, cu costuri de circa 150 – 200 lei (pentru un apartament) si folosind serviciile unui auditor energetic atestat poti afla in ce clasa de eficienta energetica se afla casa ta.

Esti intr-o clasa de eficienta energetica buna (A, B sau C), platesti mai putin, poti vinde sau inchiria la preturi bune, iar daca esti intr-o clasa inferioara, imobilul tau are genereaza costuri mai mari de intretinere si pretul de vanzare sau inchiriere poate fi mai mic.

Certificat energetic, termografie, audit energetic

Daca ai cumparat deja o locuinta ineficienta energetic, sau banuiesti ca locuinta ta are astfel de probleme si vrei sa o vinzi sau sa o dai in chirie, fa primul pas si solicita un certificat de performanta energetica. Oricum acesta iti va trebui la vanzare sau inchiriere, iar valabilitatea certificatului energetic este de 10 ani.

Auditorul energetic atestat iti poate da detalii privitoare la cauzele consumului ridicat de energie.

Poti solicita un audit energetic si o analiza a locuintei prin termografie in infrarosu pentru a afla mai exact situatia izolatiilor exterioare, a ferestrelor etc.

Termoviziunea constructiilor este o metoda extrem de eficienta in detectarea pierderilor de caldura, problemelor la conduce etc.

Important e ca termografia sa fie facuta de specialisti si sa foloseasca niste camere de termoviziune moderne.

Numai un auditor energetic atestat de gradul I poate face audit energetic si numai el te poate lamuri cum poti ameliora situatia si ce masuri trebuie sa iei.

Eficienta energetica nu inseamna economie prin disconfort si lipsa, ci o economie confortabila, reala, data de eficienta.

Cei mai multi chiriasi, proprietari sau administratori de imobile platesc mult prea mult la facturile de apa, curent sau caldura.

Costurile mari se traduc de multe ori prin actiuni pentru economisirea resurselor. Asta inseamna calorifere inchise iarna si temperaturi mai scazute in locuinte si birouri, dusuri mai scurte pentru facturi mai mai mici la apa, nefolosirea aerului conditionat vara pentru ca ne creste factura la curent si tot asa.

Intr-un cuvant, in aceste cazuri a face economie inseamna a trai un disconfort continuu. De cele mai multe ori, facturile nu scad semnificativ pentru simplul motiv ca pierderile sunt tot acolo si se reflecta in costuri.

Un certificat energetic se obtine rapid, cu cheltuieli minime si este valabil 10 ani.
Obligativitatea obtinerii lui este impusa prin lege doar cand vrei sa vinzi, sa dai in chirie un imobil sau la receptia unui imobil nou, pentru ca viitorii proprietari sa stie la ce costuri se pot astepta la intretinere.

Tu nu vrei sa stii insa la ce costuri te supui luna de luna chiar daca nu vinzi casa?

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here